Capră e dat în judecată de unul dintre liderii galeriei Petrolului. „E un mincinos. O să donez banii juniorilor. A pus bodyguardul echipei să ne intimideze”

Capră e dat în judecată de unul dintre liderii galeriei Petrolului.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii Petrolului au digerat cu greu eliminarea din Cupa României. Nemulțumiți de rezultat și mai ales de atitudinea de la finalul meciului a doi jucători, Guilherme și Camara, fotbaliști care au avut un conflict verbal cu suporterii, mai mulți ultrași au mers la antrenamentul de joi pentru a discuta cu cei doi elevi ai lui Răzvan Lucescu.

Acțiunea suporterilor nu a fost pe placul finanțatorului Dan Capră. Acesta a postat un comunicat de presă pe site-ul oficial al clubului prin care-i acuză pe unii dintre liderii galeriei:

„Toți suporterii ploieșteni trebuie să știe că tensiunea creată la antrenamentul de echipei, nu este întâmplătoare și este doar un ultim episod al presiunilor la care am fost supus de către un grup restrâns de suporteri, avându-i ca lideri pe „celebrii” Sponsoru” și Roby. Contrar opiniei generale, pe care o cunosc, aceștia nu erau „oamenii mei”. Recunosc, încă de la început, că am susținut financiar deplasările suporterilor și, subliniez, am făcut-o din dorința ca și fanii cu posibilități financiare reduse să asiste la partidele Petrolului din deplasare și să susțină echipa. Acesta este adevărul, dar nu cred că pot fi acuzat pentru asta, intențiile mele fiind dintre cele mai bune. Totul a degenerat din momentul în care sumele cerute erau din ce în ce mai mari, de multe ori nejustificate, ducându-mă cu gândul că destinația banilor poate fi și alta, totul culminând cu solicitarea de a contribui cu suma de 200 de milioane de lei vechi pentru coregrafia de la meciul cu Dinamo, de acasă. Suma părându-mi destul de mare, l-am întrebat la acel moment pe Octav Preda, persoană în care am mare încredere, cu ce pot să-l ajut din punct de vedere financiar pentru coregrafia respectivă. Cu o sinceritate debordantă, Octav mi-a spus că nu are nevoie de nimic. Concluziile le trageți dumneavoastră…”

Coregrafia realizată de galeria Petrolului la meciul cu Dinamo foto: Răzvan Lupică

Acuzațiile patronului nu au rămas fără ecou, iar ieri, Bogdan Dinu, unul dintre liderii peluzei i-a răspuns acestuia. „Capră minte cu nerușinare. Nu i-am cerut bani pentru coregrafie. E adevărat că am discutat cu el și i-am spus să ne ajute cu vopsea, diluant și pânză, nu cu bani. Nu am cerut bani tocmai pentru a evita astfel de discuții. Domnul Capră încearcă să ne discrediteze și să ne șicaneze. Cu ceva timp în urmă a pus și bodyguardul echipei să ne intimideze. Au fost și multe alte demersuri pe care le-a făcut în acest sens, dar nu vreau să spun mai multe”, a declarat, pentru ProSport, cel poreclit Sponsoru.

„Donez banii centrului de copii și juniori”

Mai mult, ultrasul a precizat că-l va acționa în judecată pe Capră, iar dacă va câștiga va dona banii obținuți Centrului de Copii și Juniori de la Petrolul: „O să-l dau în judecată. Dacă o să câștig procesul, banii de la domnul Capră o să-i donez Centrului de Copii și Juniori Petrolul. Pentru viitorul echipei. Nu pot să-l las pe Capră să-și bată joc de amintirile mele, de anii pe care i-am petrecut în peluză. Țin să spun că eu nu sunt angajat al clubului, iar tot ce am făcut, am făcut din dragoste pentru culori”.


„Am mers la antrenament pentru a lămuri problema noastră cu Guilherme și Camara. După ce că este unul dintre cei mai slabi jucători din istoria clubului, Camara se apucă să ne certe la finalul meciului

Bogdan Dinu, lider galerie Petrolul


 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau milioane de pensionari
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau milioane de pensionari
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×